Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. Constanta
 
Inspectoratul Teritorial de Munca Constanta

a termenele prevăzute la art. 5 alin. (5);

    c) netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a), în termenul prevăzut la art. 5 alin. (7);

    d) netransmiterea modificărilor aduse datelor prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. p) şi q), în termenul prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. e) şi f).

 

    (4)  Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:

    a) completarea Registrului cu date eronate sau incomplete;

    b) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (8)-(10) privind transmiterea în Registru a informaţiilor despre încheierea contractelor de prestări servicii în termenul stabilit.

 

    (5)  Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei încălcarea obligaţiei de a păstra dosarul personal la sediul angajatorilor sau, după caz, la sediul secundar, care are delegată competenţa încadrării personalului prin încheierea de contracte individuale de muncă.

    (6)  Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei încălcarea de către angajator a prevederilor art. 8 alin. (4)-(8).

    (7)  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor angajatorilor se fac de către inspectorii de muncă.

    (8)  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1)-(6) se fac cu respectarea:

    a) <LLNK 11961     0250 822  22 69>art. 22 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961, ratificată prin <LLNK 11968   566 30 801   0 21>Decretul nr. 566/1968, respectiv a <LLNK 11963     0250BO12  31 67>art. 31 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, la care România a aderat prin <LLNK 11971   481 30 801   0 21>Decretul nr. 481/1971;

    b) <LLNK 11961     0250 822  31 69>art. 31 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961, ratificată prin <LLNK 11968   566 30 801   0 21>Decretul nr. 566/1968, respectiv a <LLNK 11963     0250BO12  43 67>art. 43 din Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, la care România a aderat prin <LLNK 11971   481 30 801   0 21>Decretul nr. 481/1971, referitoare la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor diplomatici, respectiv a agenţilor consulari;

    c) inviolabilităţii şi imunităţii reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România potrivit convenţiilor/ acordurilor de sediu la care România este parte.

4.ORDONANŢĂ nr. 25 din 26 august 2014 (*actualizată*)

privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România

ART. 27^4

(1) Beneficiarul prestării de servicii care a depus o cerere pentru eliberarea avizului de detaşare are obligaţia de a comunica de îndată Inspectoratului General pentru Imigrări orice modificare a situaţiei de fapt sau de drept care afectează îndeplinirea condiţiilor de eliberare a avizului solicitat.

(2) Beneficiarul prestării de servicii la care s-a dispus detaşarea transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul o comunicare privind detaşarea salariaţilor străini, în cel mult 5 zile de la data începerii activităţii acestora pe teritoriul României. Orice modificare a elementelor prevăzute în comunicare se transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul, precum şi Inspectoratului General pentru Imigrări în termen de maximum 5 zile de la data producerii acesteia.

(3) Comunicarea prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente:

a) datele de identificare ale beneficiarului prestării de servicii la care s-a făcut detaşarea: în cazul persoanei juridice - denumirea, adresa completă, codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare, iar, în cazul persoanei fizice - numele şi prenumele, adresa completă, codul numeric personal sau un alt număr de identificare;

b) datele de identificare ale angajatorului străin care face detaşarea: denumirea, adresa completă, codul unic de înregistrare sau un alt număr de identificare a angajatorului, şi, după caz, numele/denumirea şi adresa completă ale reprezentantului legal în România;

c) numele şi prenumele străinului detaşat, data naşterii, cetăţenia, seria şi numărul documentului de călătorie, perioada detaşării, funcţia şi locul desfăşurării activităţii.

ART. 35

Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) netransmiterea către inspectoratul teritorial de muncă a comunicării prevăzute la art. 27^4 alin. (2) sau a modificării elementelor prevăzute în această comunicare, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;

b) neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 33, cu amendă de la 700 lei la 1.000 lei;

ART. 36

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată.

5.LEGEA 156/2000 modificată si completată prin Legea nr.232/2017 – competenţa de sancţionare este prevazută la art. 19 , iar sancţiunile sunt:

(1) Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:

a) efectuarea de către agenții de plasare a forței de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate a activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 6 alin. (1) și (2), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;

b) încălcarea prevederilor art. 6 alin. (3), cu amendă între 25.000 lei și 40.000 lei;

c) efectuarea de către agenții de plasare a forței de muncă a activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;

d) efectuarea de către furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate a activității de plasare pe teritoriul României, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;

e) efectuarea de către agenții de plasare a forței de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate a activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

f) efectuarea de către agenții de plasare a forței de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate a activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

g) încălcarea prevederilor art. 10, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

h) încălcarea prevederilor art. 11, cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare alineat încălcat;i) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) și (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare lucrător cu privire la care obligația a fost încălcată;

j) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

k) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (4), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;

l) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

m) exercitarea activității de mediere în vederea angajării cetățenilor români în străinătate de către alte persoane juridice sau de către persoane fizice, în afara agenților de plasare sau furnizorilor de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate, cu amendă de la 25.000 lei la 40.000 lei;

n) netransmiterea situației lunare, în condițiile prevăzute la art. 13 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

(2) Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.

6.LEGEA 202/2002 – competenţa de sancţionare este prevazută la art. 50, iar sancţiunile sunt:

ART. 50

    (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda contravenţională de la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 11, art. 13 şi ale art. 15-21.

    (2) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se face de către:

    a) inspectorii de munca din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca în a căror raza teritorială se afla sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1) şi (2), art. 11 şi ale art. 13;

    b) inspectorii din inspectoratele şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 15 şi 16;

    c) inspectorii din direcţiile de sănătate publica judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei sanitare în vigoare, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 17 şi 18;

    d) personalul împuternicit din cadrul inspectoratelor teritoriale pentru cultura şi culte, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau/şi din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 19-21.

    (3) Procesele-verbale de constatare a contravenţiilor se transmit de îndată Agenţiei, pentru aviz.

    (4) Pentru aplicarea sancţiunilor Agenţia transmite avizul, în termenul prevăzut la art. 43 alin. (3), Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii.

7. O.U.G. 96/2003- competenţa de sancţionare este prevazută la art. 27 alin.2,lit .a, iar sancţiunile sint:

  • de la 2.500 lei la 5.000 lei(art.27 alin 1 lit.a)- încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art.6, art.7 alin 1, art. 8, art.17 alin.1, art.18, art.26 alin. 1;
  • de la 5.000 lei la 10.000 lei( art. 27 alin 1 lit.b)- încălcarea dispoziţiilor art. 9, art. 12 alin. 3, art.19 alin 1 si 4, art.20 alin. 2 si 4, art. 21 alin. 1 si 2;

8.LEGEA 367/2022

Sancţiuni

    ART. 175

    (1)  Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:

    a) împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere sindicală, în scopurile şi în limitele prevăzute de prezenta lege, cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei;

    b) împiedicarea exerciţiului dreptului de liberă organizare sau asociere patronală, în scopurile şi în limitele prevăzute de prezenta lege, cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei;

    c) încălcarea prevederilor prevăzute la art. 7 alin. (2), cu amendă de la 20.000 lei la 25.000 lei;

    d) neîndeplinirea de către angajatori a obligaţiilor prevăzute la art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (2) şi art. 97 alin. (1), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;

    e) nedepunerea, spre publicare, a contractului colectiv de muncă, de către părţile semnatare, conform art. 111 alin. (2), şi nerespectarea procedurii prevăzute la art. 104 alin. (1) şi (2) privind semnarea contractelor colective, cu amendă de 5.000 lei, responsabilitatea revenind solidar părţilor;

    f) împiedicarea în orice mod a accesului inspectorului de muncă pentru constatarea eventualelor contravenţii, conform art. 160 alin. (2), de către oricare dintre părţile aflate în conflict, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;

    g) refuzul nejustificat de înregistrare a contractelor colective de muncă, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

    h) încălcarea dispoziţiilor art. 57 alin. (2), cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

 

    (2)  Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către Inspecţia Muncii.

    (3)  Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile <LLNK 12001     2132 3R1   0 32>Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin <LLNK 12002   180 10 201   0 18>Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord